luni, 28 ianuarie 2013

FRH angajeaza selectioner

* Ca sa supravetuiesti meciurilor nationalei de handbal feminin trebuie sa te asiguri ca ai de rontait cateva pungi de Xanax si de baut o naveta de oxigen *
Ca de fiecare data cand Romania pleaca la o competitie, natiunea incepe sa confectioneze papusi cu meclele adversarilor, pe care le inteapa, din zori pana in seara, cu speranta ca le apuca pe adversare apendicita pe teren si vom reusi sa castigam si noi meciurile care trebuie. Pentru ca pe alea care nu trebuie, le castigam intotdeauna. De data asta, fetele noastre au mers in Serbia pentru un European destul de mic pentru rucsacul incapator a lui Tadici, din care a lipsit insa un accesoriu extrem de important pentru a-l transforma in maresal. Nu, nu este vorba despre bastonul celebru, ci despre o notiune destul de abstracta pentru noi, dar extrem de concrenta pentru altii: tactica.
Iata doua mostre cu sfaturi geniale date de nea Ghita al nostru in momentele de time out: “Daca nu merge pe centru, da-ti drumu’ la succesiv” si “Fetelor, sa jucam simplu, pentru ca ne complicam de dragul de a ne complica”.
Stiu, in acest moment, vreo 10.000 dintre cititori ar depune un CV la federatie pentru functia de selectioner, lucru perfect  normal, mai ales ca ei pot veni cu sfaturi ceva mai elaborate: “Fetelor, avem mai multe sanse de a bloca mingea daca ridicam mainile, decat daca le tinem in buzunare” sau “Fetelor, ia trageti si voi la poarta, poate-poate…”.
Romania a terminat Europeanul pe locul 10, iar Tadici, ca un baiat cu lectiile de presedinte de CAP bine facute, a spus ca fetele vor trage invataminte din aceste esecuri si vor face totul pentru ca productia de goluri la hectar sa creasca in urmatoarele campanii. Pensia!

PS: Acesta este un pamflet si trebuie tratat ca atare...