luni, 5 noiembrie 2012

Nationala de handbal feminin se va reuni pe 24 septembrie la Bucuresti


Selectionerul nationalei de handbal feminin, Gheorghe Tadici, a anutat saptamana trecuta lotul A si B al Romaniei pentru “Trofeul Carpati”.
Printre cele 32 de jucatoare se numara si Gabriela Perianu si Mirela Nichita, de la HC Dunarea Braila, care au fost convocate in lotul B al Romaniei.
“Este vorba de un lot de 32 de jucatoare, care va fi impartit in doua. Vor fi sapte meciuri de pregatire, plus unul sau doua intre noi. Urmarim disponibilitatea fiecarei jucatoare pentru lotul national si modul in care acestea se adapteaza cerintelor cerute la lotul national. Am lasat la o parte o serie de jucatoare consacrate, care au fost deja verificate, iar altele care sunt accidentate. In mod cert vor aparea modificari in lot pana la Campionatul European. La lotul national, poarta este deschisa in permanenta”, a afirmat selectionerul Gheorghe Tadici.
Selectionerul Romaniei a programat vizita medicala pentru miercuri, 25 septembrie, urmand ca in 26 si 28 sa dispute doua meciuri amicale impotriva campioanei Romaniei, Oltchim Ramnicu Valcea.
* Tadici vrea sa duca nationala la Zalau *
In perioada 2 – 3 octombrie, Romania are programate doua jocuri de verificare cu reprezentativa Olandei. Selectionerul Gheorghe Tadici intentioneaza ca una din cele doua partide impotriva Olandei sa se joace la Zalau, insa Sala Sporturilor nu se stie daca va fi gata. “Daca va fi gata Sala Sporturilor vom juca un meci cu Olanda si la Zalau. Daca nu, vom juca un meci la Oradea si unul la Arad, pentru ca cei de la Arad ne-au contactat deja in acest sens”, a declarat Tadici. {n cazul in care Sala Sporturilor din Zalau nu va fi data in folosinta, varianta cea mai buna pe care o are in acest moment selectionerul este sala din Arad.
Echipa nationala va participa in perioada 7 – 8 octombrie la Trofeul Carpati, care va avea loc la Oradea, si la care vor mai participa reprezentativele Ungariei si Ucrainei.
URL: http://www.infobraila.ro/?p=36007